Academicianul român Victor Voicu a devenit Doctor Honoris Causa al USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 368
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a acordat titlul onorific „Doctor Honoris Causa” profesorului universitar Victor Voicu, medic militar în rang de general-maior, doctor în medicină, fost șef al Catedrei de farmacologie, toxicologie și psihofarmacologie clinică a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, România, președinte al Secției de Științe Medicale a Academiei Române.
Ceremonia a avut loc la 16 iulie 2024 în prezența membrilor Senatului universitar, reprezentanților Academiei de Științe a Moldovei, cadrelor științifico-didactice, studenților, medicilor rezidenți, doctoranzilor, familiei profesorului și a altor invitați.
Rectorul Universității Emil Ceban a menționat în Laudatio că titlul onorific este acordat profesorului Voicu „în semn de profundă gratitudine şi înaltă apreciere a activității prodigioase la nivel naţional şi internaţional, a contribuției substanțiale la realizarea cercetărilor științifice, a rezultatelor meritorii în promovarea ştiinţei şi practicii medicale, în pregătirea cadrelor științifice de înaltă calificare, în elaborarea în comun a proiectelor naționale și internaționale”. De asemenea, acest gest evidențiază aportul său considerabil la sporirea imaginii USMF „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova în comunitatea științifică și cea medicală din România, precum și recunoașterea contribuțiilor excepționale în domeniul științelor medicale și a colaborării academice internaționale.
Cu un mesaj de susținere a venit academicianul Stanislav Groppa, prorector pentru activitatea de cercetare, care a vorbit despre complexitatea și imensitatea activității prof. Voicu, simbol al Academiei Române – instituție importantă în valorificarea relațiilor de colaborare cu universitatea noastră. „Domnia sa are o contribuție substanțială în dezvoltarea relațiilor de colaborare între cele două instituții academice. Experiența sa didactică și de cercetare reprezintă un suport indispensabil în implementarea proiectelor și programelor academice și de cercetare. Totodată, se remarcă și posibilitatea de creștere a vizibilității instituționale în rândul entităților de învățământ și de cercetare de nivel regional și mondial”, a specificat prorectorul.
Acad. Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei, a evidențiat rolul profesorului universitar Victor Voicu în stabilirea unei cooperări fructuoase între academiile de știință de pe ambele maluri de Prut, în special în cercetarea fenomenului 5G, abordarea vaccinării în perioada pandemiei Covid-19, reformele în nanotehnologii, donație de carte pentru USMF „Nicolae Testemițanu” și AȘM ș.a.
„Astăzi asistăm la o adevărată victorie a mediului academic din Chișinău, a mediului academic românesc și a celui internațional. Trăim emoția de avea în jurul nostru o personalitate remarcabilă din arealul științific românesc și internațional, emoția transpunerii acestui eveniment într-o bucurie a sufletului, emoția validării performanței și meritocrației prin decernarea prestigiosului titlu de DHC academicianului Victor Voicu”, a remarcat prof. univ. Dr. Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila” din București, aducând mulțumire tuturor celor care au contribuit la acest proces.
La rândul său, profesorul Victor Voicu s-a declarat recunoscător pentru titlul primit: „O universitate cu cât este mai prestigioasă, cu atât titlul pe care îl conferă este mai prestigios, iar USMF „Nicolae Testemițanu” este extrem de importantă pentru noi, românii, fiind un simbol al valorilor și românismului. Este o universitate puternică, de o înaltă semnificație științifică și medicală la nivel național și european. O Universitate a românilor. Acest lucru are o conotație mai specială: de la minte la suflet. Eu sunt foarte încântat și fericit pentru că mi-ați acordat acest titlu, pentru că am considerat că suntem în consens, gândim la fel, luptăm pentru aceleași valori, pentru aceleași idealuri. Luptăm pentru valoarea medicinei românești și contribuția ei la sănătatea publică. Suntem alături de medicina românească prin valoarea ei științifică și performanțele obținute de-a lungul anilor”, a accentuat profesorul.
În opinia acad. Gheorghe Duca, ex-președinte al AȘM, prof. Voicu reprezintă o adevărată sursă de inspirație în managementul Academiei Române, în managementul cercetării, farmacologiei, substanțelor chimice, relațiilor de prietenie, iar o dovadă a colaborării dintre cele două academii este Premiul mare, oferit acestuia de Societatea Internațională de Management în Educație și Cercetare. „Academicianul Voicu este un exemplu al lucrului bine realizat. Pentru USMF „Nicolae Testemițanu”, dar și pentru Republica Moldova este o mare onoare să aibă în rândurile ei o asemenea personalitate, pentru că ridică nivelul instituției, dar și îmbogățește valoarea educativă și cea de cercetare prin aportul experienței sale”, a punctat Duca.
Academicianul Victor Voicu este membru al Academiei Române din anul 1991. Medic farmacolog și cercetător, profesorul Voicu a deținut mai multe funcții în această instituție: fost vicepreședinte în perioada 2018-2022 și secretar general (2002-2006; 2014-2018). Începând cu anul 2014 este președintele Secției de științe medicale din cadrul Academiei Române.
În calitate de cadru didactic universitar a înființat prima Catedră de farmacologie la Facultatea de Medicină din Craiova (1972), iar ulterior a fondat și Catedra de farmacologie, toxicologie și psihofarmacologie clinică la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București, fiind primul departament de acest tip din învățământul medical românesc (1992), în cadrul căruia a pus bazele unei noi discipline - Psihofarmacologia.
Activitatea sa științifică a fost orientată spre cercetarea farmacologiei experimentale și clinice. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în peste 20 de cărți și circa 300 de studii și articole în domeniul biofarmaciei, farmacologiei și toxicologiei, publicate în reviste de specialitate din țară și din străinătate. Victor Voicu este autor al volumului „Hypertension and Heart Failure - Epidemiology, Mechanisms and Treatment”, publicat la Editura Springer în 2019 și considerat de Doody’s Book Review Database „o realizare editorială de excepție”. Este, de asemenea, autor a peste 30 de brevete de invenție pentru obținerea unor preparate medicamentoase noi, majoritatea implementate în practică.
Deține rolul de președinte al Societății Române de Farmacologie, Terapeutică și Toxicologie Clinică, președinte de onoare al Societății Române de Neuropsihofarmacologie, este membru al „Academy of Sciences” și „American Chemical Society” din New York. În anul 2017 a fost ales membru corespondent din străinătate al Academiei Naționale de Medicină din Franța.
Pentru realizările impunătoare în domeniul științei, acad. Victor Voicu a fost distins cu ordinele „Virtutea Militară“ în grad de Ofițer (2002) și „Steaua României“ în grad de Cavaler (2002) și de Ofițer (2014).
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii